Image

AUTORITATEA DE
SIGURANŢĂ FEROVIARĂ

ROMÂNĂ - ASFR


Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română - ASFR este organismul care îndeplineşte atribuţiile autorităţii de siguranţă din România, în conformitate cu OUG nr. 73/2019 privind siguranţa feroviară.

Noutăţi:

Image

În conformitate cu prevederile art. 1 din HG nr. 527/2023 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării Regulamentului (UE) 2021/782 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2021 privind drepturile şi obligațiile călătorilor din transportul feroviar, ASFR este desemnat ca organism responsabil cu aplicarea şi supravegherea respectării Regulamentului (UE) 2021/782 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2021 privind drepturile şi obligațiile călătorilor din transportul feroviar.

Image

Agenţia Uniunii Europene pentru Căile Ferate a reînnoit numărul de referinţă al Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română - ASFR ca organism de certificare a entităţilor responsabile cu întreţinerea vehiculelor feroviare; noul număr de referinţă este RO/30/0021/0001, valabil în perioada 15.06.2021-15.06.2026.

Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate a reînnoit numărul de referință al Autorității de Siguranță Feroviară Română - ASFR ca organism de evaluare recunoscut la nivel național, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 402/2013; noul număr de referință este RO/36/0119/0001, valabil în perioada 04.12.2019-03.12.2024

Linkuri utile:

www.guv.ro - Guvernul României
www.mt.ro - Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicațiilor
www.era.europa.eu - Agentia Feroviara Europeana
http://www.afer.ro/ -  Autoritatea Feroviara Română - AFER
Sediul:


Calea Grivitei, Nr.393, sector 1, Bucharest, Romania
Secretariat: +4021.307.7968
E-mail: office.asfr@sigurantaferoviara.ro
URL: www.sigurantaferoviara.ro
URL: www.asfr.pro

Contabilitate : +4021.307.6886
contabilitate.asfr@sigurantaferoviara.ro
Facturare : +4021.307.6898
facturare.asfr@sigurantaferoviara.ro